V 19
Lumea se întreabă cum de Italia e pe locul doi după China la povestea asta.
Italienii sunt plimbăreți și, așa cum spuneam, e o insignă în creierul lor social dacă pot spune că au fost foarte departe. Păi, la acest an nou chinezesc, nu cred că au fost mulți români în China, dar italieni au fost.
Și dacă te uiți pe hartă să vezi de unde au fost din Italia în China, vezi că au fost din nordul Italiei.
Zona cea mai bogată și dezvoltată. Nimic din Italia nu se compară cu Lombardia. Inima financiară și industrială a țării. Cele mai mari și bune și multe spitale.
Dacă Lombardia nu va reuși să învingă Coronavirus, nici o altă provincie nu va reuși.
Și, fără îndoială, se întâmplă în Italia pentru că are o generație în vârstă poate cea mai numeroasă din Europa.
Dar italienilor le place să se pupe, să se îmbrățișeze. Și dacă cobori de sus în josul peninsulei, pupăturile se înmulțesc. Și cine nu știe că unui cap mafiot i se pupă mâna ca semn de supunere? Dar Coronavirus „trăiește” chiar pe palme. Și abia așteaptă ca acestea să fie duse la gură și ochi. Italia e o țară cu mâinile murdare.
Mulți medici care s-au îmbolnăvit nu s-au spălat pe mâini la timp și des. Și mulți dintre ceilalți care s-au îmbolnăvit din același motiv au făcut-o.
Și chiar dacă sunt mulți dornici să le pupe mâinile lui Marlon Brandon, Al Pacino și lui Robert De Niro, statul, ei bine statul, în perimetrul de 20 de kilometri unde locuiesc eu de 18 ani, a construit două spitale. Și aceste spitale sunt exact, în carne și oase, așa cum erau doar scrise în programul de guvernare a lui Liviu Dragnea. Deci chiar dacă avem probleme cu spălatul pe mâini, nu avem programe de guvernare scrise de Dragnea.
Italieni sunt distrați și gălăgioși, dar în aceste zile, deși sunt bombardați de informații, ascultă cu sfințenie ce spune primarul și nu și-ar permite să ia în râs niciun carabinier.
Nu știu câți dintre noi am asculta de un jandarm fără să ne vină în minte 10 august? Și, la fel, ce primar din România e ascultat ca singurul reper oficial din oraș? Măcar în asemenea situații.
Spuneam că și în orașul vecin, Prato, s-a construit un spital. În acest oraș industria textilă era și încă mai este destul de dezvoltată. De-a lungul anilor, fiecare fabrică a trecut în mâini chinezești. Astfel că acum, acolo, este cea mai mare comunitate de chinezi din Italia. Ce au știut ei și ce nu am știut noi? La întoarcerea de la sărbătoarea anului nou chinezesc, ei singuri și în mod voluntar au intrat în izolare, în carantină. Că au stat o săptămână, două, cinci, la început lumea râdea de ei. Nimeni trata în mod serios soluția. Astăzi, în martie, în Prato, dacă sunt 5 cazuri pozitive, trei sunt italieni.
Adică lor nu le-a spus nimeni: stați acasă.
În România premierul Orban, că e interimar, că e demis, că e „Sică Mandolină” nu contează, a cerut românilor din Italia să nu vină în țară decât dacă e strict necesar. Nimeni nu l-a auzit. Și în curând, la Iași, unde sunt probabil 30 de chinezi, vor fi mai multe cazuri ca în Prato.
Adică toate avioanele și autocarele erau pline de oameni cu urgențe. Românii, ca și italienii, s-au dovedit a avea o grămadă de urgențe.
Soluția chinezească e izolarea și nu discuția dacă în biserică pot da pace cu fratele păstor.
Dar să ne oprim, nu aș fi eu dacă nu aș face pauze în text și alte înflorituri.
Eu am probleme cu nevasta că nu o pot convinge că o știre devine credibilă doar când provine din trei surse independente. Adică ea crede că Facebook sau Google au ceva cu vitamina C, pentru că așa spunea un nene. Apoi primesc pe messenger articole despre usturoi și ceapă și să fiu atent să nu am gâtul uscat. Pentru gâtul uscat primesc invitația să încerc țuică de Târzii.
De unde ne luăm informațiile?
Eu de la primar. E de ajuns? Nu știu.
Văd totuși multe trenuri călătorind cu vagoane goale. Mă întreb la ce bun această imitație de normalitate?
În anii ’80, a ieșit un film care se chema: „Nu ne rămâne decât să plângem”. Hei, e o comedie!
În el Roberto Begnini și Massimo Troisi fac o călătorie neașteptată în trecut. Adică în 1500. Bun, și după șocul evidenței, le vine ideea să-l caute pe Cristoforo Columbo să-i spună să nu descopere America. Dar pe drum îl întâlnesc pe Leonardo da Vinci. Și îi povestesc câte și mai câte, astfel că el în final face o locomotivă.
Dar este și o poveste de amor, când Troisi îi cântă unei domnițe Yesterday. Ha! Nici ea nu știa cântecul, dar aici, pentru că nu a fost compus. Bun, ne întoarcem de unde am plecat.
Vreau să urc în trenul lui Leonardo. Are numărul V19.
(Photo by Matthew Tkocz on Unsplash)
Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.
0730020283
Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"
Plată cu OP
ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017
LEI: RO21INGB0000999906900531
EUR: RO98INGB0000999906931543
SWIFT : INGBROBU