Calul troian al progresului

28 October 2025

Cum ne reprogramează tehnologia digitală comportamentul și comunicarea

Internetul și tehnologia digitală au adus, într-adevăr, schimbări majore, avantaje și o mulțime de scurtături spre rezultate care altădată păreau prea departe de noi, dar toate acestea fără un control atent și minuțios, pot deveni periculoase. Digitalizarea ne pune față în față cu o schimbare socială de proporții vaste, care, cu siguranță este una dintre cele mai mari de până acum, iar toate dovezile sugerează că acesta ar fi doar începutul.[1] Astăzi, în ciuda diversității culturale, avem posibilitatea de-a ne adapta unui sistem în care, comparativ cu perioada pre-digitalizare, împărtășim mai multe caracteristici comune datorită internetului și globalizării digitale. Acestea ne aduc împreună în același mediu – spațiul social virtual.

Vorbim despre două categorii de oameni care interacționează cu tehnologia digitală, pe care Mark Prensky le-a denumit „nativ digital” și „imigrant digital”, pentru a face diferența între cei născuți când mediul digital deja exista, și generațiile care într-un stadiu ulterior al vieții lor au trebuit să se adapteze și să învețe să utilizeze tehnologia digitală.

Pentru comparație, putem privi la diferențele dintre persoanele născute în Romania anilor ’60 ai secolului XX și cei născuți în aceeași perioadă în Occident sau chiar peste ocean în SUA, și vom constata un mod de gândire sau tipare comportamentale complet diferite, tocmai datorită lipsei unui spațiu comun de coeziune. Spre deosebire de ei, generațiile născute în secolul XXI, beneficiază de avantajul de a fi crescut într-un mediu în care spațiul virtual este un punct comun de referință încă din copilărie. Prin urmare, între aceștia există mai multe caracteristici similare, chiar dacă și generațiile precedente se pot adapta mediului digital. Astfel, vorbim despre două categorii de oameni care interacționează cu tehnologia digitală, pe care Mark Prensky le-a denumit „nativ digital” și „imigrant digital”, pentru a face diferența între cei născuți când mediul digital deja exista, și generațiile care într-un stadiu ulterior al vieții lor au trebuit să se adapteze și să învețe să utilizeze tehnologia digitală.[2]

Câteva dintre principalele caracteristici ale digitalizării sunt transmiterea rapidă a datelor, înmagazinarea acestora și stocarea lor, într-un cuvânt, eficiență. Un prim beneficiu ar fi, cel puțin în aparență, că digitalizarea ne-ar elibera de povara drumului către administrațiile publice pentru plata taxelor, drumul spre bibliotecă sau uneori chiar întâlnirile în format fizic cu colegii de muncă, toate acestea fiind acum accesibile prin intermediul unui ecran tactil.

Evident, digitalizarea aduce multe avantaje, dintre care am enumerat mai sus, dar avantajele sunt mereu evidențiate, însă efectele negative asupra noastră rămân mai puțin cunoscute. Studiul comportamentului măsurabil și observabil al omului – cu scopul de a previziona și controla comportamentul – reprezintă punctul de interes al psihologiei behavioriste, care, deși controversată și contestată, a devenit foarte populară în rândul multor companii. Odată cu dezvoltarea digitală, marile corporații de vânzări, magazinele online și rețelele de socializare (precum Facebook, Instagram sau Twiter) au profitat de uneltele psihologiei behavioriste pentru a crea reclame suficient de performante pentru a atrage un număr cât mai mare de oameni, folosind cele mai complexe tehnici pentru a obține o anumită doză de control asupra utilizatorului și, în măsura în care e posibil, inducând dependența. John Lanchester în lucrarea sa intitulată „You Are the Product”, explică modul în care acțiunile din mediului de vânzări online sau social digital nu sunt la întâmplare, companiile făcând mii de teste pe milioane de utilizatori, testând de la tonuri, complexitatea culorilor, fonturi, imagini pană la cele mai neînsemnate sunete și click-uri, toate aceste ca să maximizeze experiența utilizatorului.[3]

Odată cu dezvoltarea digitală, marile corporații de vânzări, magazinele online și rețelele de socializare… au profitat de uneltele psihologiei behavioriste pentru a crea reclame suficient de performante… și… inducând dependența.

Doctorul Michael Kosinski măsoară, în anul 2011, pe când era psiholog la Universitatea Cambridge, caracteristicile personalității respondenților printr-un sondaj online, care ulterior era comparat cu like-urile acestora de pe platforma Facebook[4] și constată că există corelații între cele două. Astfel a creat un algoritm care putea să identifice detalii intime despre milioane de utilizatori care nu au făcut parte din acest sondaj.[5] Rezultatele publicate în 2013 demonstrează că datele digitale despre comportamentul ușor de accesat pot prevedea precis și rapid etnia, credințele religioase/politice, orientarea sexuală, caracteristici complexe ale personalității, grad de nemulțumire, forme de inteligență, vârstă, sex, probleme cu părinții sau dependență de substanțe.[6] Aceste rezultate ridică multe semne de întrebare cu privire la securitatea și libertatea noastră de utilizare a acestor medii, cât și față de liberul-arbitru în alegerile noastre din universul online.

Chiar dacă internetul ne pune la dispoziție un mediu informațional vast, acesta poate deveni un adevărat pericol în momentul în care nu este „filtrat” corespunzător. „Fiecare dintre noi poartă cu sine mai multe informații acumulate pe un smartphone sau pe o tabletă decât au existat vreodată în toată Biblioteca din Alexandria.”[7] Problema o reprezintă, aici, volumul prea mare de informații, în special cele eronate și fără sens, motiv pentru care, calitatea informațională este precară și se obține dificil, fiind mereu compromisă de datele eronate și fără valoare, postate de diverse persoane care, pot publica tot ceea ce doresc, câtă vreme nu există un filtru de evaluare.[8] Rolul intelectualilor și specialiștilor în era digitală se diminuează drastic, informațiile care cândva erau oferite de către cunoscători în domeniu acum se pot găsi la un click distanță pe internet. Internetul nu doar că distruge comunicarea și introduce bruiaje între specialiștii și oameni obișnuiți, dar oferă si iluzia unei scurtături spre erudiție/educație, care le permite oamenilor să mimeze anumite realizări intelectuale, „prăbușindu-se” într-o iluzie a competenței.[9]

Potrivit mai multor voci, cultura spațiului online are nevoie de o schimbare majoră în privința eticii, schimbare care încurajează giganții tehnologiei să contribuie la bunăstarea umană, nu doar la maximizarea numărului ciclurilor de producție și profit

Programele de inteligență artificială, precum ChatGPT, devin tot mai populare și utilizate în rândul elevilor și studenților, astfel că utilizare propriei creativități, motivații sau atenții – sau deprinderea și exersarea unor abilități intelectuale în general – nu mai prezintă interes, motiv pentru care ne îndreptăm, pare-se, spre un sfârșit al competenței. Cu toate avantajele pe care internetul le pune la dispoziție, elevul, studentul sau omul de rând neinstruit, care nu dețin instrumentarul necesar pentru a putea evalua proveniența informațiilor, pot cădea foarte ușor în capcana dezinformării, căci mediul digital nu funcționează asemenea bibliotecilor, ci mai degrabă arată ca un depozit uriaș unde oricine poate lasă orice fel de informație, indiferent dacă e adevărată sau falsă.[10]

Prin urmare, digitalizarea și internetul au permis și produs transformări semnificative asupra paradigmelor de funcționare ale societății, impunând necesitatea unei adaptări la acest mediu care este într-o continuă expansiune. „Mediul determină individul chiar și atunci când acesta modifică mediul (…) Este mai eficient să schimbăm cultura decât individul, deoarece orice efect asupra individului ca atare se va pierde la moartea sa.”[11] Potrivit mai multor voci, cultura spațiului online are nevoie de o schimbare majoră în privința eticii, schimbare care încurajează giganții tehnologiei să contribuie la bunăstarea umană, nu doar la maximizarea numărului ciclurilor de producție și profit.[12]

Suntem tot mai activi în spațiul social virtual, dar totodată cu pași mărunți ne îndepărtăm de o legătură profundă în relațiile noastre sociale din lumea reală. Suntem… tot mai „singuri împreună”.

Tehnologia digitală a cucerit majoritatea palierelor vieții noastre, însă cel mai vizibil impact îl are, probabil, asupra comunicării dintre noi. Comunicarea joacă un rol primordial în dezvoltarea societății, întreaga complexitate socială a ființelor umane datorându-se comunicării. Reprezentăm, fie că vrem fie că nu, totalitatea formelor de comunicare prin care am trecut, conștient sau nu pe parcursul vieții.[13] „În absența comunicării, activarea întregului nostru potențial nativ de factură emoțională, cognitivă, relațională, creativă și spirituală este practic imposibilă.”[14] Desigur, comunicarea ia diferite forme – verbală, nonverbală, scrisă etc. – iar subiectul modalităților și tipurilor de comunicare este foarte complex. Mă interesează însă aici comunicarea virtuală. Acesta schimbă „lentila” prin care, până în urmă cu câteva decenii era privită comunicarea. Chiar dacă limitările geografice sunt eliminate datorită comunicării prin tehnologie digitală, această formă de comunicare ne pune față în față cu întrebarea: suntem noi cu adevărat mai conectați? Suntem tot mai activi în spațiul social virtual, dar totodată cu pași mărunți ne îndepărtăm de o legătură profundă în relațiile noastre sociale din lumea reală. Suntem, după cum susține Sherry Turkle (sociolog la Massachusetts Institute of Technology), tot mai „singuri împreună”. Ea demonstrează că tehnologia, în ciuda promisiunilor sale de-a ne conecta, adesea ne distanțează și ne face să ne simțim mai singuri, diminuând abilitățile noastre de comunicare față în față. „Am inventat tehnologii care inspiră și îmbunătățesc și, totuși, le-am permis să ne diminueze.”[15] Prin intermediul studiilor de caz și interviurilor, Sherry Turkle prezintă perspectiva tinerilor asupra tehnologiei și rețelelor sociale virtuale, ajungând la concluzia că acestea pot influența negativ bunăstarea subiectivă și relaționarea cu ceilalți în spațiul real – tinerii fiind mai conectați cu prietenii lor reali în spațiul virtual decât în lumea reală. Suntem tot mai conectați digital unii cu ceilalți, dar comunicăm tot mai puțin, acesta fiind adevăratul paradox.

Zonele cerebrale care se ocupă cu dezvoltarea competențelor sociale scad în activitate sau se dezvoltă precar, în cazul persoanelor care utilizează excesiv platformele sociale online.

Dintr-o perspectivă sociologică a comunicării, „spațiul social virtual există și se manifestă doar în cadrul rețelelor de computer care devin astfel un sport vital, similar celui oferit de mediul natural pentru spațiul social real”[16]. Un rol esențial atât în transmiterea de informații, cât și în descifrarea informațiilor, emoțiilor și intențiilor celuilalt, îl are limbajul nonverbal. Prin comunicarea mediată de tehnologia digitală nonverbalul este redus semnificativ, limitat sau chiar absent, ceea ce poate duce la o pierdere importantă de informații sau chiar la o interpretare greșită a acestora. Interacțiunea mediată de rețelele sociale online aduce nu doar dezavantaje majore în privința unei posibile decodificări greșite a mesajelor, dar reduce și abilitățile sociale, astfel, comunicarea față în față are de suferit. Zonele cerebrale care se ocupă cu dezvoltarea competențelor sociale scad în activitate sau se dezvoltată precar, în cazul persoanelor care utilizează excesiv platformele sociale online, după cum demonstrează o echipă de cercetători britanici de la Universitatea Oxford printr-o serie de studii.[17] Rețelele sociale online ne fac să credem că avem o viață socială prosperă și că facem acțiuni semnificative în această direcție, dar adevărul este că acestea nu sunt un substitut eficient și benefic pentru interacțiunile sociale din lumea reală.[18]

Reflectând asupra celor prezentate, consider că, mijloacele de comunicare virtuală , deși reprezintă un progres al societății postmoderne, atrag pericolul unei distanțări tot mai mari de esența profundă a unei conexiuni umane directe, devenind tot mai superficiali în interacțiunile dintre noi. Înlocuirea treptată a dialogului față în față, cu apeluri video sau mesaje, conduce spre erodarea profundă a inteligenței emoționale și slăbește conexiunea umană autentică. Tehnologia, oricât de avansată ar deveni, nu poate înlocui prezența fizică, subtilitatea gesturilor sau nuanțele unei priviri. Tocmai de aceea, trebuie să păstrăm un echilibru între lumea reală și cea virtuală, păstrând viu contactul uman nemijlocit, nu ca pe o nostalgie a unor vremuri apuse, ci ca pe o necesitate fundamentală pentru o societate sănătoasă, solidă și empatică.

(Imagine generată de inteligența artificială – Freepik.com)

[1] Anders Hansen, Creierul ecranului: cum ne poate face stresați, deprimați și anxioși un creier nesincronizat temporal, trad. Carmen Viroreanu (București: Publica, 2022).
[2] „Marc Prensky, “Digital Natives, Digital Immigrants”, On the Horizon. 9 (4), 2-6.
[3] John Bartlett, Oameni vs tehnologie. Internetul trebuia să ne elibereze, trad. Alexandra Florescu (București: Nemira, 2019).
[4] Ibid.
[5] Ibid.
[6] Ibid.
[7] Tom Nichols, Sfârșitul competentei: discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale, trad. Cristian Fulaș (Iași: Polirom, 2019).
[8] Ibid.
[9] Ibid.
[10] Ibid.
[11] B.F Skinner, Science and human behavior: Extended Edition (Cambridge, B.F Skinner Fondation, 2014), 448.
[12] John Bartlett, Oameni vs tehnologie. Internetul trebuia să ne elibereze, 2019.
[13] Nadolu Bogdan, Despre comunicare: o abordare sociologică (Timișoara: Editura de Vest, 2014).
[14] Nadolu, Despre comunicare: o abordare sociologică, 7.
[15] Turkle Sherry, Alone togheter: why we expect more from technology and less from each other (New York: Bascic Books, 2011), 295.
[16] Nadolu, Despre comunicare: o abordare sociologică, 167.
[17] Manfred Spitzer, Demența digitală: cum ne tulbură mintea noile tehnologii, trad. Dana Verescu (București: Humanitas, 2020), pp. 107-113.
[18] Anders Hansen, Creierul ecranului.