Ferenc Visky – 100 de ani de la naștere

13 February 2019

Ferenc Visky și CE-Bethania

Publicul românesc este încă prea puțin familiarizat cu personalitatea pastorului reformat Ferenc Visky, cu toate că sunt disponibile și în limba română două dintre cărțile sale^*. El a făcut parte din organizația CE-Bethania (care actualmente se cheamă „Pro Christo et Ecclesia”), o mișcare de înnoire spirituală în interiorul Bisericii Reformate. Acest fapt a atras atenția autorităților care au început urmărirea lui încă din 1947, fapt relevat de prima notiță în primul dosar din arhivele Securității.

Căsătorit cu Julia spre sfârșitul războiului, Ferenc Visky își începuse deja activitatea pastorală în Ungaria, dar decid să revină împreună în Transilvania, trecând ilegal frontiera. După ce este urmărit mai bine de 10 ani și mutat de autorități, cu largul concurs al superiorilor ierarhici, dintr-o localitate într-alta pentru a fi izolat și neutralizat, va fi în cel din urmă arestat și condamnat, în 1958, la 22 de ani de pușcărie. Cea mai mare parte a detenției va fi închis la Gherla – celebru reper de tristă amintire pe harta Gulagului românesc. Această pușcărie devine pentru el, paradoxal, o poartă deschisă spre alte comunități creștine, de diverse confesiuni și etnii. E și locul unde se întâlnește și se împrietenește cu mult mai celebrul Richard Wurmbrand, dar și cu călugări ortodocși sau credincioși de alte culori carea aveau să-l viziteze după eliberare.

După arestarea pastorului reformat, familia sa – soția și șapte copii – este deportată în Bărăgan și abandonată sub cerul liber. Francisc, cel mai în vârstă dintre copii, avea 12 ani, iar András, cel mai mic, 2 ani. Supraviețuiesc cu toții, în chip uneori miraculos, iar în 1964, Ferenc Visky este eliberat și va fi repartizat la parohia din Paleu, lângă Oradea, tot pentru a fi mai ușor de strunit. În perioada deportării, Julia o întâlnește pe Sabina Wurmbrand, cu care se împrietenește și care o ajută cum și cât poate.

Odată eliberat, păstorul reformat nu va înceta „propaganda” religioasă, ci va continua să fie vizitat de către confrați cu diferite afilieri denominaționale, întemeind o adevărată „academie a creștinilor, de diverse confesiuni, prigoniți de regimul comunist”, după cum mărturisește, fiul cel mai mic al lui Ferenc, András Visky (în prezent, important dramaturg, jucat pe scene din toată lumea).

Spiritul ecumenic autentic și deschiderea spre limba culturii contemporane sunt, în opinia fiului András, doi dintre pilonii fundamentali ai gândirii reformiste a lui Ferenc Visky

Spiritul ecumenic autentic – bazat pe un minimalism întruchipat, în ultimă instană, de Crezul creștin – și deschiderea spre limba culturii contemporane sunt, în opinia fiului András, doi dintre pilonii fundamentali ai gândirii reformiste a lui Ferenc Visky, lucruri pe care mișcarea bethanistă le păstrează și azi. Actualul președinte, Sándor Berke, preot paroh la Tinca, se declară – și neapărat în această ordine ierarhizantă – creștin, reformat, maghiar. Pentru dumnealui, ca de altfel și pentru ceilalți membrii ai comunității, contează în primul rând esența care unește, culorile confesionale fiind secundare, iar cele etnice (chiar dacă foarte importante la locul lor) sunt și mai jos în această perspectivă.

Într-o cheie oarecum anecdotică, dramaturgul András Visky povestea că și Richard Wurmbrand, devenit un fel de unchi foarte drag copiilor din familia Visky, era deosebit de interesat de carnetul lor de note. Așadar, acest interes pentru creștinismul esențializat, dar și pentru prezența culturală relevantă era o preocupare comună a celor doi eroi ai credinței. Din păcate, remarcă András Visky, „creștinii de azi nu sunt contemporani cu cultura contemporană”, nu-i vorbesc limba și devin astfel incapabili să ducă în mediul cultural mărturia credinței lor – preferând să creadă că oamenii de cultură oricum sunt reticenți sau cinici.

Bineînțeles, Securitatea nu putea rămâne indiferentă la activitățile religioase subversive din Paleu sau din Oradea, fapt ce se reflectă în alte două dosare de urmărire informativă deschise în 1971 și 1980. Pastorul Sándor Berke – pe atunci (1973) student promițător la Facultatea de Teologie Reformată dinn Cluj – care tocmai trecuse printr-un proces de convertire interioară, povestește că știa despre existența mișcării bethaniste, dar fusese avertizat de către profesorii săi să o ocolească. Decide însă, dimpotrivă, să o frecventeze, tocmai pentru că aici găsește niște oameni care credeau ceea ce spuneau.

Tânărul învățăcel este primit cu reticență de către Visky, care nu-l alungă, dar îl tratează cu răceală mai bine de un an, până când se convinge că nu are de-a face cu un trădător. Încă din liceu, dar continuând și în facultate și după absolvire, Securitatea îl îmbia pe viitorul preot paroh (Berke) cu tot felul de oferte grase: bani, un post de secretar la Consiliul Mondial al Bisericilor etc. El va refuza să semneze „pactul cu diavolul”, ba chiar, când are loc o razie printre bethaniști, speră să fie săltat și el, dacă e să se mai facă arestări. Prin urmare, mișcarea bethanistă continuă să fie o miză importantă pentru organul de represiune comunistă până în 1989.

Moștenirea unui erou

Evenimentul centenar (100 de ani de la nașterea lui Ferenc Visky) a avut loc la Satu-Mare, între 28-30 septembrie 2018, fiind găzduit la Biserica Reformată Szigetlanka. Am aflat, cu această ocazie, că doar faptul că s-a alipit și comemorarea lui Visky a adăugat o notă mai specială de această dată, însă astfel de evenimente ale comunității se desfășoară anual în diverse localități din Transilvania, unde există comunități reformate.

Merită menționat faptul că personalitatea puternică a lui Ferenc Visky nu este resimțită strivitor, cum se întâmplă uneori cu marii oameni, ci în urma lui a rămas mai degrabă un spirit vitalist, o atmosferă dinamică, revigorantă. În termenii lui András Visky, comunitatea bethanistă a reușit să păstreze tradiția ca valoare, nu ca povoară.

Potrivit pastorului Sándor Berke, această comunitate, prezentă în România doar prin etnicii maghiari, are cam 300 de membri declarați și alte câteva mii de simpatizanți în Biserica Reformată. Dintre clerici, 15 sunt membri, iar peste 100 simpatizează mișcarea, inclusiv unii episcopi. Dar are parte și de opoziție și adversitate în interiorul propriei confesiuni. La nivel mondial, „Christian Endevour” (din care face parte și „Pro Christo et Ecclesia”) este prezentă în 39 de țări, în special între tinerii reformați.

În termenii lui András Visky, comunitatea bethanistă a reușit să păstreze tradiția ca valoare, nu ca povoară.

Evenimentul de la Satu-Mare a fost organizat sub titlul „Credință și putere” și a reunit, alături de urmașii lui Ferenc Visky, numeroși participanți din mai multe țări. Programul s-a întins pe 3 zile, incluzând atât momente cu caracter clar religios (slujbe bisericești și împărtășania de duminică dimineața), cât și acțiuni cu caracter cultural-istoric. A fost organizată și deja este operațională o expoziție multimedia „Ferenc Visky”, cu caracter itinerant. La teatrul sătmărean, a fost proiectată piesa Julia, un monolog tulburător profund autobiografic, scrisă de András Visky. A avut loc și o lansare de carte, iar în oraș s-a organizat un mic tur-pelerinaj pe la câteva dintre locurile cu încărcătură istorică pentru comunitate.

La final, personalitatea lui Ferenc Visky a fost elogiată inclusiv de către autorități, primăria din Agriș, locul de baștină al preotului reformat, acordându-i post-mortem titlul de cetățean de onoare al orașului.

*70 de povestiri despre pușcărie și prietenie Georgeta Delia Hajdu, Cluj-Napoca, Koinonia&Aqua Forte, 2004; Mierea din stâncă, trad. Paul Drumaru, Cluj-Napoca, Koinonia, 2007.