À la guerre comme à la guerre

9 April 2022

Nu există o paralelă mai bună în Biblie a războiului actual din Ucraina decât cea a „operațiunii speciale” a Israelului înfrățit cu Iuda ce avea ca scop recucerirea Ramotului din Galaad. Împăratul Rusiei, ajutat de împăratul Belarusului, a jinduit la fortăreața Ucraina. Am văzut cum toți prorocii armatei invadatoare îi proroceau de bine și lui Putin. Singurul care semăna (din avion…) cu Mica a fost șeful spionajului care parc-ar fi vrut să spună: Hai să nu începem chestia asta, s-ar putea s-avem surprize.

Singurul care semăna (din avion…) cu Mica a fost șeful spionajului care parc-ar fi vrut să spună: Hai să nu începem chestia asta, s-ar putea s-avem surprize.

Păcat că n-a avut curajul să continue cu cuvintele lui Mica. Dar tot în arest a ajuns ca Mica. Duhul de minciună este și el prezent, bântuind nu împrejurul Ramotului, ci în întreaga lume. Mica a prorocit și că împăratul Israelului nu se va întoarce în pace. Împăratul Rusiei nu are curajul lui Ahab de a merge personal pe câmpul de luptă. Dar poate va avea același sfârșit. Pentru că Domnul din 1 Împărați 22 este atât Domnul Oștirilor, cât și Împăratul Păcii. De unde tragem și concluzia că vechea vorbă si vis pacem para bellum ar fi destul de plauzibilă.

Am tras cu arme de la 5 mm la 7,62 la tunuri de 75 mm și am văzut oameni care au murit împușcați. Am citit cărți despre război, am văzut filme cu război, de la documentare la filme artistice. Am stat de vorbă cu oameni care-au fost în război. Recent am absolvit un curs de strategie a unei universități din Franța.

În primul meu an de studii teologice n-am avut nici cea mai mică idee cu privire la o abordare creștină a războiului. La cursul de etică am evitat un eseu despre just war, alegând unul despre divorț. Tot un fel de război. Mai personal. Mai limitat. Proful n-a înțeles mare lucru din argumentația mea și fac pariu că n-ar fi înțeles nici atât dacă abordam subiectul războiului.

Părerea mea, strict personală? Este o pierdere de timp să abordezi teologic războiul.

Părerea mea, strict personală? Este o pierdere de timp să abordezi teologic războiul. Pentru că războiul, indiferent cum s-ar numi el – intervenție, operațiune specială – n-are prea mult de-a face cu teologia. Cel puțin de ceva secole încoace, după ce imperii, regate sau țări care s-au declarat mai mult sau mai puțin creștine au purtat războaie între ele și împotriva necreștinilor.

Ce sens are să scotocim cu ochelari sfinți prin istoria lichidării organizate a ereticilor până la cruciada din Europa condusă de generalul Eisenhower[1] în ultimul război mondial pentru a trage învățăminte? Mai ales că de cele mai multe ori se speră că acesta – și aici puneţi numele oricărui război vreți – va fi ultimul război al omenirii.

O fi obosit Domnul Oștirilor de omul s-a gândit să pună la cale elaborate planuri și înfricoșătoare arme pentru a se autodistruge? Ne-a inspirat atât de mult Armaghedonul Apocalipsei încât suntem obsedați să ne distrugem semenul după ce am mutilat chipul și asemănarea noastră cu Creatorul? Cine va răspunde la asemenea întrebări, judecătorii criminalilor de război sau victimele criminalilor ce strigă după dreptate? Dificil de spus.

Ne-a inspirat atât de mult Armaghedonul Apocalipsei încât suntem obsedați să ne distrugem semenul după ce am mutilat chipul și asemănarea noastră cu Creatorul?

În anii 1980 am fost marcat de una dintre predicile lui Ionel Pleșa, ce folosea o ilustrație – poate o întâmplare adevărată – despre adevăr, minciună și pocăiți, Dumnezeu și sanctitatea vieții. În anii ’40 ai secolului trecut, într-un sat din România, într-o noapte, o familie de evrei (și aici puteți interveni adaptând povestirea conform evenimentelor în curs: o familie de ucraineni, de moldoveni sau de orice alți refugiați) se ascundea de poliția care-i căuta să-i trimită în lagăr. Știm ce fel de lagăr. Au intrat într-o casă unde locuiau niște pocăiți și le-au cerut adăpost. Capul familiei le-a spus să plece pentru că el e pocăit și nu poate să mintă, așa că dacă poliția lui Antonescu îl va întreba dacă are în casă evrei, el va spune adevărul. Evreii au plecat spre altă casă unde nu locuiau pocăiți și au cerut și acolo adăpost. Omul i-a ascuns imediat și când a fost întrebat a doua zi de poliție dacă știe cumva unde sunt evreii a mințit cu seninătate. Minciuna lui a salvat viețile unor victime sigure.

Și da, atunci și acolo – într-o biserică baptistă – am învățat această lecție. Aș minți oricând ca să salvez o viață. Această afirmație nu miroase a tămâie, dar prefer să nu joc rolul nebunului David în dauna viteazului David atunci când cineva are nevoie de scăpare. Dar poate n-a fost nevoie încă.

Întâmplarea m-a făcut să mă gândesc cum Isus răsturna elegant cutumele zilei lui: dacă vitejii lui David au putut să mănânce azimele destinate doar Divinității, ucenicii puteau „treiera” grâul în ziua de sabat, samariteanul, vameșul și femeia samariteană erau mai drepți decât fariseul, preotul sau levitul. Cel puțin în unele circumstanțe. Nici măcar Ioan Botezătorul nu le-a scos ochii cu porunca a șasea soldaților ce veniseră la el: Să nu ucizi!

Misiunea pe care mi-am asumat-o voluntar era să salvez vieți, dar când am pus mâna pe armă, am avut certitudinea că lichidarea criminalilor era necesară pentru a apăra victime inocente. Mă transforma asta într-un criminal? Probabil.

Am personalizat această poruncă în decembrie ’89. Misiunea pe care mi-am asumat-o voluntar era să salvez vieți, dar când am pus mâna pe armă, am avut certitudinea că lichidarea criminalilor era necesară pentru a apăra victime inocente. Mă transforma asta într-un criminal? Probabil. Dar pe moment eram apărătorul celor fără apărare. Aș fi apăsat pe trăgaci fără niciun fel de dubiu. Fără remușcări. Cel puțin pe moment. Aș fi ucis, fără îndoială. Fără ură. Metodic. Detașat. Impersonal. Până la terminarea muniției. În noaptea aceea, împreună cu alții ca mine ce credeam că suntem apărătorii democrației, vieții, viitorului, am tras peste 8000 de cartușe. Mai mult pentru moral…

Bineînțeles că am ajuns și la concluzia că războiul nu a fost, nu este și nici nu va fi o joacă. Doar pentru cei iresponsabili. Mai este oare nevoie să dau nume? Ce este de condamnat? Folosirea de minciuni propagandistice pentru declanșarea unui război de cucerire. Trimiterea cu bună știință la moarte a soldaților și civililor. Comiterea de crime de război: atacarea și omorârea civililor fără apărare. Folosirea armelor interzise prin convenții internaționale: ANM (arme de nimicire în masă: atomice, termonucleare, biologice), STL (substanțe toxice de luptă: diferite gaze de luptă), muniție cu fosfor, mine anti-personal.

De ce este periculos războiul în orice condiții? Pentru că războiul nu poate fi stăpânit, condus, limitat, nici atunci când s-au întocmit cele mai bune planuri, s-au luat cele mai bune decizii. Odată declanșat, războiul dă frâu demonilor atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv sau global. Vedem în Ucraina că nu este greu să tragi cu tunul sau racheta dacă nu vezi cadavrele victimelor. Cât de ușor este să apeși pe butonul de declanșare a rachetei și să spui că responsabilitatea este a celui ce ți-a dat ordinul atunci când ai bombardat o maternitate!

În acest context ar fi poate interesant să vedeți care sunt versurile imnului național al Ucrainei:

Ucraina încă n-a murit, nici gloria și libertatea ei,
Norocul ne va surâde, frații ucraineni.
Vrăjmașii noștri vor pieri, precum roua în lumina soarelui,
Dar noi, fraților, vom trăi fericiți pe pământul nostru.
Nu ne vom cruța sufletele, nici trupurile pentru a dobândi libertatea
Și vom dovedi că suntem neam de cazaci înfrățiți.
Ne vom ridica, fraților toți, din Sain până la Don,
Nu vom lăsa pe nimeni să ne stăpânească patria.
Marea Neagră ne va zâmbi, bunicul Doneţ se va bucura,
Ş-in Ucraina noastră noroc vom avea.
Stăruința și truda noastră sinceră va da roadă,
Cântecul libertății noastre va umple toată Ucraina.
Deasupra Carpaților și prin stepă,
Și gloria Ucrainei se va arăta în lume.

Ucraina suferă pentru că nu este o țară virtuală. Deși imnul ei național menționează limitele teritoriale ale unui neam ce aspiră la libertate, auto-guvernare și fericire, toate aceste năzuințe ne unesc pe o planetă cu toți oamenii ce aspiră la dreptate, libertate și compasiune, valori universale dincolo de limbă, culoarea pielii sau religie. De aceea suferă și Rusia, suferim și noi. Până când Domnul Păcii se va întoarce cu fața către noi. Către noi toți. Pentru că el este Salvatorul.

Alte texte din grupajul Război în Ucraina.

(Imagine: Asediul și distrugerea Ierusalimului, de Davi Roberts – domeniu public)

[1]https://ro.scribd.com/document/564392740/Dwight-D-Eisenhower-Cruciada-in-Europa-v-1-0