O inimă frumoasă

Nu am ales pentru tema femeii o perspectivă de ansamblu sau doctrinară. Prefer să nu vorbesc despre felul în care e văzută sau ar putea fi văzută femeia în biserică, deși multe ar mai fi de dezbătut și argumentat. Și ca să mă asigur și mai bine că vă înșel așteptările, am ales să îndrept binoclul spre un personaj de film. Culmea, ficțiunea ne mai lipsea. Poate că da. Mai mult, și ficțiune, și americană. Dar asta este, suportați-mă puțin și vedeți apoi dacă e ceva de reținut. Ficțiune, ficțiune, dar mă laud cu faptul că e inspirată din realitate, așa cum sunt filmele care au trecere mai bună la public. La mine cel puțin da. Bine, bine, dar o ficțiune americană după evenimente reale cel mai probabil e destul de departe de adevăr, veți spune și veți avea dreptate. Iar filmul la care m-am oprit este, într-adevăr, un film la care s-a piscălit cât de cât în firul epic și conturarea personajelor1. M-am informat oleacă, așa că nu are rost să-mi mai atrageți voi atenția, considerați din start că aveți dreptate și la punctul ăsta, dar mai țineți-mi companie încă puțin.
Dacă tot v-am dat impresia că blamez ficțiunea, ar trebui să repar greșita impresie, ca iubitor de poveste ce mă aflu.
Ei, acum că l-am vorbit de rău suficient cât să vă câștig mirarea, vă cruț și vă anunț scurt că filmul e unul dintre preferatele mele, A Beautiful Mind, la care memoria mă îmbie din timp în timp să mă mai opresc. Dacă tot v-am dat impresia că blamez ficțiunea, ar trebui să repar greșita impresie, ca iubitor de poveste ce mă aflu. Nu numai pentru mine, literatura – și ficțiunea în general – nu este o minciună, cum mai este ea expediată, ci un bun sufletesc, informațional, spiritual, empatic, după caz. Faptul că nu toate evenimentele prezentate în film coincid cu realitatea trăită de soții Nash nu face dintr-un film o producție inferioară. El poate conta din alte puncte de vedere decât cele documentare. Iar aici mă interesează personajul feminin, Alicia Nash în câteva puncte cheie în care consider că filmul reușește să creeze niște culmi emoționale ce pot fi admirate și, de ce nu, privite ca modele.
Înainte de a spune ceva despre ficțiune, m-a impresionat faptul că, în ciuda suișurilor și coborâșurilor pe care le-au avut adevărații soți Nash, rămân să trăiască împreună până când moartea i-a… dus deodată dincolo. În 2015, mor împreună într-un accident de mașină, întorcându-se din Norvegia, unde John Nash primise Premiul Abel2. Unul dintre lucrurile care m-au fascinat la filmele inspirate din fapte reale nu era ideea că filmul ar fi fidel realității (pentru că știm că nu se obișnuiește), ci că filmul e tocmai trambulina aceasta prin care ajungi la viața reală a omului, căutând să citești despre adevăratele lor experiențe. Ficțiunea care înlesnește cunoașterea vieților reale, a dramelor și iubirilor reale, dincolo de cosmetizarea ce o aduce ecranul. Dincolo de personajele de film, undeva se află chiar sufletele lor. Nu trasate cu aceleași contururi, poate ceva mai complex chiar.
Unul dintre lucrurile care m-au fascinat la filmele inspirate din fapte reale nu era ideea că filmul ar fi fidel realității (pentru că știm că nu se obișnuiește), ci că filmul e tocmai trambulina aceasta prin care ajungi la viața reală a omului, căutând să citești despre adevăratele lor experiențe.
Alicia Nash personajul mi-a atras atenția în două momente, de ele mă voi lega. Dincolo de faptul că, pe parcursul filmului, John este personajul aflat în vizor, ce ocupă cel mai mult spațiu și timp, Alicia este motorul din umbră ce echilibrează mașinăria și o menține în viață. Primul moment e cel în care Alicia stă de vorbă cu unul dintre colegii și prietenii lui John, pe când se apropie de casă, iar el o întreabă cum se mai simte. Iar ea începe să îi povestească despre el, evoluția sănătății lui. Prietenul lor o oprește și reformulează întrebarea: el o întrebase despre ea. Așa că în sfârșit se gândește și la sentimentele ei, le conștientizează, le verbalizează. Obișnuită să se preocupe numai și numai problemele și nevoile lui, tinde să uite de ea, să lase problemele ei nebăgate în seamă ca și cum trăirile ei nu ar fi primele care ar conta. Însă uitarea de sine costă mare parte din pacea sufletească, abia când e sigură că are cui să își deșerteze povara, abia atunci începe să se elibereze. Un model de altruism, pe cât de dăunător sieși, pe atât de benefic celui asupra căruia se revarsă.
Celălalt moment emoționant are loc atunci când John trebuie să se întoarcă la spital, după un episod nervos în care se năpustește asupra soției sale chipurile să o apere de atacul imaginar (dar în mintea lui extrem de real) al lui William Parcher. După insistențele Aliciei pe lângă medici de a nu-l lua înapoi la spital, îi spune câteva lucruri care par să vină în contradicție cu tot ce avea valoare pentru el: importanța rațiunii, a logicii, de care el nu se mai putea folosi pentru a discerne persoanele reale de personajele din imaginația sa. Cuvintele Aliciei sună cam așa:
– Trebuie să cred că se poate întâmpla ceva ieșit de comun. Vrei să știi ce e real? (își așază palma pe obrazul lui). Acesta e real. (îi ia palma lui și o așază pe obrazul ei) Acesta. (i-o așază apoi pe inima ei) Aceasta e reală. Poate că ceea ce te trezește din vis nu se află aici (așezându-și mâna în dreptului capului lui), poate că e aici (așezând-o pe inima lui).
Limbajul pe care John se bazase până să se îmbolnăvească fusese rațiunea. Cu rațiunea trebuia să descopere ceva inovator pentru care să ajungă în istorie pentru a.. conta pentru posterioritate. Însă rațiunea se dovedește a fi locul în care se dezvoltă boala sa, dezarmându-l atât profesional, cât și familial. Iar Alicia găsește modalitatea cea mai potrivită și mai de impact pentru a-l ajuta să nu dispere și să îl asigure că în tumultul irealităților în care se găsește, există Ceva pe care poate conta la orice oră ca fiind real: relația lor, iubirea dinlăuntrul lor și dintre ei, liantul suprem. Exista ceva mai presus de logică, ceva care oferea siguranța că, dacă „datele verificabile” ale acestei lumi mari se clatină, ea se poate odihni liniștită pe iubirea lor. Alicia e elementul stabil, unificator, liantul și energia care dă viață și continuă să spere.
Iar, din acest punct de vedere, artisticul din film se întâlnește cu realitatea vieților lor. Iubirea i-a dus până la capăt.
Vezi toate articolele din grupajul „Rolul femeii în biserică”
1 The Real Story of John Nash That Is Far More Dramatic Than “A Beautiful Mind” Depicted It, publicat la adresa: https://brightside.me/wonder-films/the-real-story-of-john-nash-that-is-far-more-dramatic-than-a-beautiful-mind-depicted-it-742010/
2 Grinberg, Sgueglia, ‘Beautiful Mind’ mathematician John Nash, wife killed in car crash, 2015, publicat la adresa: https://edition.cnn.com/2015/05/24/us/feat-john-nash-wife-killed/index.html
(Imagine: Russell Crowe and Jennifer Connelly in A Beautiful Mind, Encyclopædia Britannica
https://www.britannica.com/topic/A-Beautiful-Mind/images-videos#/media/1/860768/100153)
Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.


0730020283
Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP
ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017
LEI: RO21INGB0000999906900531
EUR: RO98INGB0000999906931543
SWIFT : INGBROBU