Femeia: un inventar mitologic

Așa este femeia, schimbătoare, precum vântul, ne spune o arie celebră.¹ O fi adevărat, n-o fi, nu știu a vă spune. Cert este că autorul acestei cugetări vorbea în virtutea unei vaste experiențe. Căci cunoscuse multe femei în viață, nu le mai știa numărul: cine i-ar putea pune la îndoială expertiza? Totuși, îndrăznesc a vă atrage atenția asupra unui lucru neschimbător, la fel de sigur precum moartea și taxele, acela că și astăzi, la fel ca în vechime, ideea de feminitate a fost întotdeauna generos împachetată într-o haină a imaginarului mitologic. Știți voi: legende, simboluri, idei, reprezentări, eroi și eroine. Abia înțelese, pline de tâlcuri.

În zilele noastre, femeia este deopotrivă obiect și subiect pentru dezbateri de tot felul, între care seria articolelor de față nu face excepție.

Material de joacă, precum cel al mâțelor lui Creangă, pentru ideologi de toate soiurile, ideea de feminitate este într-un mod profund influențată de felul în care ne imaginăm lumea, pe baza datelor culese din viață. Știu că sună ca un clișeu ieftin, dar atunci când vine vorba de a înțelege femeia, presupunând cu un debordant optimism că acest lucru este posibil, viața este sursa. Este un fapt observabil atât în Biserică (simt deja ridicările aspre de sprânceană ale unora dintre voi), cât și în societate, în general. Cu același glorios rezultat: suntem în ceață, asemeni înaintașilor noștri, când vine vorba de a le cuprinde pe toate (despre date vorbesc, sper că ați înțeles).

În zilele noastre, femeia este deopotrivă obiect și subiect pentru dezbateri de tot felul, între care seria articolelor de față nu face excepție. Nevoia de a pune pe tapet astfel de inițiative este ea însăși un simptom al presiunii exercitate asupra noastră de imaginarul social al vremii – cu miturile, simbolurile, riturile și manifestările aferente – căruia îi suntem datori cu ofrande și uneori chiar cu jertfe. Să îl văd eu pe acela care îndrăznește să spună că fiicele Evei chiar au nevoie de toate acestea: afirmări care, în contextul actual, nu pot fi decât condescendente, plocoane aduse cu aceeași lipsă de convingere precum ajunseseră să îi fie aduse jertfele lui Dumnezeu în vechime sau osanale și mărturisiri spășite, distribuite la intervale regulate, beneficiind și de concursul generos al comercialismului de sezon. Nu mă înțelegeți greșit: nu pun în discuție sinceritatea vreunui demers, nici legitimitatea lui. Îmi dau seama că tocmai am pus lama fierăstrăului pe propria-mi creangă. Înainte de a produc pagube, mă grăbesc să afirm doar că atât timp cât el este făcut pentru că este nevoie și nu fără un motiv anume, așa cum s-a întâmplat în cazul gestionării universului simbolic masculin, până nu demult, când au fost descoperite toxinele din structura sa, suntem departe de acel mult visat echilibru fundamental în înțelegere și relaționare dintre sexe. Ne găsim în tranziție spre desăvârșita armonie, încă, și mai sunt multe necunoscute (știu la ce vă gândiți, dar … nu) de elucidat.

Eu cred că femeia de astăzi este asemeni miturilor pe care le hrănim în mințile noastre despre ea.

Să nu credeți că am pretenția de a dezlega vreun mister în cele ce urmează. Mă mulțumesc cu mult mai puțin. O să încerc a corecta, dacă-mi permiteți, afirmația ducelui de Mantua, pentru a o face, deopotrivă, relevantă și justă pentru vremurile astea. Nu, vântul nu este un termen de comparație potrivit. Nici nisipul, cum propunea Alexandru Andrieș într-un cântec. Eu cred că femeia de astăzi este asemeni miturilor pe care le hrănim în mințile noastre despre ea. O vedem nu așa cum este, ci așa cum o descoperim prin această întreagă junglă de eresuri și reprezentări, culese din cărți, de pe ecrane, de pe la locurile de muncă, din biserici, dar mai ales dintr-o bogată experiență (nu atât de mare precum a ducelui de Mantua, să recunoaștem).

Inventarul de mai jos, unul succint, are un rol pur exemplificativ. Am cules câteva fragmente de imaginar mitic din zilele noastre, din diferite spații, unele creștine, altele laice, de pe la noi sau de aiurea. Alături de multe altele, ele creionează un mod de a privi femeia și ceea ce o definește, nu doar în ochii bărbaților. Nu îmi propun să spun dacă este o imagine bună sau greșită, nu este treaba mea să stabilesc. Îi ajunge acestui articol misiunea de a vă invita să „citiți” printre rânduri, discursuri, ritualuri și distribuiri.

Locul femeii în Biserică

Unul dintre cele mai subtile mituri cu privire la femeie trădează, de fapt, un anume schematism în a înțelege Biserica, în termeni spațiali. E o reminiscență, se pare, a moștenirii vechi-testamentare. În slujbele cortului, rânduite prin Moise, organizarea spațiului juca un rol crucial. Planurile de situație din enciclopediile biblice, în care avem reprezentate curțile, cortul și amplasamentul fiecărui obiect, își justifică pe deplin existența.

În unele biserici ideea de a le separa pe femei de bărbați în timpul serviciilor de închinare (mă rog, nu este clar, de fapt, cine este separat de cine, dar asta e părerea mea) este și ea o expresie a nostalgiei după proiecte desenate.

Cristocentrismul, împreună cu tot cortegiul său de expresii și mărturisiri, este și el un simptom al acestui mod de gândire. Nu contează faptul că nicăieri în Scripturi Cristos nu este așezat în vreun centru, ci întotdeauna deasupra (trebuie să recunoaștem și acest neajuns: încă gândim bidimensional, pe hărți, nu pe machete). Important este să putem cuprinde, cumva, cu mintea noastră, o ordine a lucrurilor. Schițe și hărți, fraților, ele sunt soluția!

În unele biserici ideea de a le separa pe femei de bărbați în timpul serviciilor de închinare (mă rog, nu este clar, de fapt, cine este separat de cine, dar asta e părerea mea) este și ea o expresie a nostalgiei după proiecte desenate. Plutește în eter însă impresia aceasta de potrivire a subiectului ca o nucă în teologie, similară impresiei pe care ar crea-o inventarea unui subiect precum „locul numerelor pare în aritmetică”. Ceva ne apare a fi de la sine înțeles; totuși nu putem trăi fără impresia că subiectul este extrem de complicat și de grav, în chiar naivitatea lui.

De ce ce nu ni s-au dat indicații pentru niște schițe asemănătoare vechilor slujbe și în cazul Bisericii? Atunci ne-ar fi fost mai ușor să tranșăm problema amplasamentului femeii, marcându-l cu un „x” care să îi indice dispunerea corectă. Sau poate că am fi putut utiliza un alt simbol, cum ar fi, de pildă…

Cratița

Infamul obiect casnic –despre care nu poți aminti într-o frază în care apare cuvântul „femeie” fără a te face frate cu cel ce pomenește despre funie în casa spânzuratului – pare a fi, în adevăr, un indicator spațial. Se spune că, odinioară, pe aici își făceau femeile veacul, în timp ce locul bărbatului era de la vânătoare de iepuri și cerboaice.

Nu e de mirare că, în prudenta lor înțelepciune, companiile de profil de pe la noi au folosit bărbați pentru a-și promova produsele (Adi Vădean, Horia Vârlan și Sorin Bontea sunt cele mai cunoscute exemple). Cu toate acestea, documentarea unor mari prefaceri democratice în zona mânerului se lasă încă așteptată. Despre acest lucruri vorbim în continuare pe șoptite. Ca nu cumva să ne frigem!

Femei-minune

Wonder Woman, Black Widow, Catwoman, Captain Marvel, împreună cu altele ca acestea, sunt femeile-minune ale zilei. Ce le face să fie așa? Superputerile, zici? Nțțț! Cum îndrăznești?

Greu de găsit prin Scripturi o sfântă capcană în care să fi căzut mai multe (ne)vinovate capete hermeneutice decât pasajul din Proverbe 31:10-31, cel în care credinciosului i se descoperă varianta biblică (și corectă, la urma urmelor) de femeie-minune.

Te înțeleg: nici eu nu știu care este răspunsul corect. Sau, mai bine zis, nu risc a-l pronunța cu voce tare. Important este că ele există; iată că niciunul dintre bărbați nu a primit numele de „wonder” sau măcar vreunul pe aproape. Cunosc un singur caz, de pe la noi, un cântăreț care le zice bine de la sine, de dor și de jale…

E lesne de intuit, totuși, faptul că între toate aceste nespuse trăsături minunate niciuna nu are de-a face cu maternitatea, cu preocupări legate de întreținere corporală și înfrumusețare, cu preferințe de gen (flori, decorațiuni, goblenuri) sau cu abilitatea de a face minuni culinare din nimicuri (vă mai amintiți de mama lui Ion Creangă?). Ar fi păcat, astfel, să rămânem cu impresia că totul se rezumă la împărțirea de scatoalce. Aștept partea a doua la Wonder Woman, poate că acolo voi descifra, în sfârșit, și acest mister.

Motostivuitoarele

Celebra perlă a doamnei Graţiela Drăghici („De ce nu poate fi o femeie motostivuitor?”) scoate la lumină o întrebare existențială care și-a pierdut de mult funcția interogativă, pentru a deveni un potent simbol retoric. Nici nu mai contează atât de mult răspunsul, cât faptul că întrebarea a fost pusă și că nu mai poate fi luată înapoi. Mai mult decât atât, oricine va încerca un răspuns – de orice fel – pe limba sa va pieri. Importantă este levitația problemei de fond în spațiul inepuizabil al posibilităților. Așadar, întreb și eu, ca să fie bine: de ce nu?

Căci se pare că un bărbat poate fi motostivuitor – nimeni nu s-a întrebat vreodată despre asta: e de la sine înțeles – în timp ce, în privința femeilor, nu mai contenim să ne minunăm: „De ce nu poate fi o femeie …?”. Iar folosirea negației este obligatorie. Dacă veți întreba „De ce poate fi o femeie motostivuitor [mă rog, orice altceva veți dori să puneți în discuție]” nu veți obține un efect similar. Dimpotrivă, se va spune că ați trecut de partea întunecată a ideologiei. Nu-i doresc nimănui un astfel de tragic destin.

Femeia din Proverbe

Greu de găsit prin Scripturi o sfântă capcană în care să fi căzut mai multe (ne)vinovate capete hermeneutice decât pasajul din Proverbe 31:10-31, cel în care credinciosului i se descoperă varianta biblică (și corectă, la urma urmelor) de femeie-minune (cu amendamentul că ea nu va percepută ca atare, ca o minune, ci ca etalon al unei mult râvnite normalități). O femeie care pune casa bărbatului ei pe roate asigurându-i toate cele necesare, împlinindu-i visul multimilenar de a trăi ca un pașă din venituri pasive (ele fiind obținute exclusiv prin ședere, nu prin implicare activă, zi de zi, în lucrul său): iată minunea!

Mai bine ne-am vedea fiecare de propria căpățână, eufemistic vorbind.

Este însă o normalitate ratată, focar al unor incurabile nostalgii adamice. Căci astăzi nu se mai pune problema ca un bărbat să îi pună în cârcă femeii sale (sic!) responsabilitatea administrării casei și a înmulțirii veniturilor, pentru ca el să șadă (buchisind Scripturile, desigur, sper că nu vă gândeați la alte preocupări), bucurându-se de o maximă expunere în rețea. Nu pentru că nu s-ar găsi femei care să poată prelua sarcina: pur și simplu s-a ratat momentul. Care dintre voi, vrednici urmași ai lui Adam, ați încerca ceva atât de incorect, în zilele noastre? Oh, au fost vremuri în care bărbatul ar fi putut implementa o astfel de viziune, dar nu, nu, nu: a vrut să descopere el rutele de negoț, să negocieze proprietăți, să înmulțească venituri și – foarte important – să deschidă gura cu înțelepciune, hodinind învățături plăcute pe limbă. Acum, gata. Ia încearcă să îi spui acum nevestei tale cum se scoală o adevărată femeie, cu noaptea-n cap, pentru a le face toate să meargă brici în casa… lui. Eu știu cum îți va răspunde; dacă vrei, putem face și un pariu.

O să râdă, ca în versetul 25. De data asta însă în hohote.

Poți să îi mai cauți vină?

Capul

Da, bărbatul este capul, bine? (1 Corinteni 11:3) Ce-i al nostru e pus deoparte, biblic, regulamentar. Numai că, înainte de a jubila, un bob de atenție, căci nu e de glumit. Bărbatul are și el un Cap. Astfel, se cade ca noi, bărbații, să fim mai prudenți față de folosirea unei expresii precum „vai de capul meu!” ca mod de exprimare a lehamitei provocate de unele nedreptăți ale vieții. În același timp, se pare că avem un motiv în plus să le înțelegem pe soțiile noastre atunci când oftează folosind tocmai aceste cuvinte. Vai de capul lor, îmi dați voie să spun?

În plus, tot în lumina acestui verset, nu prea mai are sens, nici pentru bărbat, nici pentru femeie, să i se adreseze partenerului său cu „vai de capul tău!”. Mai bine ne-am vedea fiecare de propria căpățână, eufemistic vorbind.

Sau mai bine am avea grijă de ceea ce se întâmplă în spatele nostru, iar asta pentru că:

În spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică

Surprinzătoare este vigoarea prezenței acestui citat (atribuit lui Groucho Marx) în media zilelor noastre, însoțită de o mulțime de apocrife. Nu se găsesc multe voci care să conteste, în acest tablou, locul atribuit femeii: este în spate, cu toate posibilele implicații. O prezență postulată cu certitudine, totuși discretă, ascunsă celor care nu privesc cu atenție, care se uită doar la ce izbește ochiul (este bărbatul aici un simplu obiect, cine poate spune?). Dacă nu ai fi avertizat prin aceste cuvinte, ai fi ispitit să crezi că asta e tot ce trebuie să știi. Primești exact ceea ce vezi, iar asta este suficient. Numai că în spate…

Este mare ispita de a disprețui tot ce nu produce efecte imediate în planul promovării și recunoașterii contribuției personale la bunăstarea omenirii.

Pentru unii, această figură simbolică nu este altceva decât încă o confirmare a obscurității locului atribuit femeii în schemă. Pentru alții, dimpotrivă, ea denotă profunzime, fiind o aluzie la un plan superior al existenței. „În spate” poate fi înțeles în sens peiorativ sau conspirativ. În plus, se pare că în vremuri ca acestea, în care cu toții vrem să fim în față (lucru care explică devotamentul nostru fără egal față de pereții virtuali și de instrumentele lor de promovare), este mare ispita de a disprețui tot ce nu produce efecte imediate în planul promovării și recunoașterii contribuției personale la bunăstarea omenirii.

Să mai reținem și faptul că această zicală poate fi privită ca un răspuns modern (în ciuda notei sale patriarhale) la mitul femeii din Proverbe, amintit mai sus. Cu o notabilă și îngrijorătoare deosebire: portretul femeii din Biblie este unul care o scoate în evidență în văzul întregii lumi. Tot ce face ea este la vedere, nimic în ascuns. De aceea înaintea oricărui bărbat care șade mândru la poarta cetății între egalii lui se află o femeie care face cutare și cutare lucru. În schimb, în zilele noastre discutăm în termenii clandestinității, ai muncii pe care o depune femeia în spatele scenei, neștiută de nimeni, în timp ce toată lumea este atentă la personajul principal – bărbatul plin de succes – și la rolul său esențial pentru buna noastră propășire.

Dar, oare, în spatele unei femei de succes, ce se află?

Greta

Nu poți să nu observi că unul dintre mijloacele cele mai folosite de către contestatarii Gretei Thunberg și ai cruciadei sale pentru salvarea planetei (remarcăm și aici anvergura similară proiectelor în care sunt implicate acele wonder women amintite mai sus) este contestarea lumii din spatele adolescentei suedeze. Este limpede că ea singură nu poate face totul. Cineva este în spatele ei. S-au consemnat felurite propuneri, de la organizații de mediu, la grupuri de interese guvernamentale și economice (energia verde va fi o pâine bună pentru cineva, asta e sigur), alături, desigur, de omniprezentul George Soros. Suedia întreagă, spun unele voci, este în spatele Gretei.

În spatele succesului oricărei femei din zilele noastre intuim un angrenaj mult mai sofisticat decât în cazul bărbatului.

Dar tânăra suedeză nu este un caz singular. În spatele succesului oricărei femei din zilele noastre intuim un angrenaj mult mai sofisticat decât în cazul bărbatului. Este loc în culise pentru întregul cortegiu de familii, rubedenii, antrenori, preparatori fizici, rețele, agenții, proiecte, guverne, idei, filosofii, romane, filme, râuri și ramuri. De aceea, mai simplu ar fi să spunem că în spatele succesului unei femei se află, într-o tainică sinergie, cu totul străină de inima bărbatului, întreaga omenire. Acolo, în ascuns, e loc pentru constelații și universuri, căci generozitatea femeii, spre deosebire de proverbialul egoism bărbătesc, nu cunoaște limite în lumea făpturilor lui Dumnezeu.

Mult prea mare și mult prea deschisă pentru a fi vreodată obscură sau subversivă, așa este lumea din spatele femeii de succes. Sunt multe de spus despre succesul ei, de regulă mai multe decât despre ea însăși.

Bechdel

Cineva a observat faptul că nu se prea găsesc în filme femei care să discute lucruri importante, altele decât cele ce au ca miză relațiile lor cu partenerii de gen opus. Astfel, s-a inventat testul Bechdel, prin care se evaluează tocmai această defocalizare a cinemaului de pe bărbați și problemele lor. Evident, un film care trece acest test este considerat un pas înainte pe calea restabilirii armoniei în galaxie.

Astfel, s-a inventat testul Bechdel, prin care se evaluează tocmai această defocalizare a cinemaului de pe bărbați și problemele lor.

Ca bărbat, nu îmi permit să știrbesc importanța unui astfel de instrument artistic. Căci cine ar putea pune la îndoială faptul că femeile pot discuta între ele în filme? Iar dacă ne-am strădui puțin, am constata chiar că au lucruri interesante de spus.

Totuși, mie mi se pare că este ca și cum cineva ar pune o piedică pe pragul de jos, pentru a ne face să îl vedem pe cel de sus, atât în privința modul de implementare a metodei, cât și în cea a rezultatelor produse. Ș-apoi, cei ce au crescut trăgând cu urechea la atâtea discuții între mame, bunici, mătuși, vecine și prietene, serios, chiar nu avem nevoie de un test ca acesta, urmat și de un decret de implementare, pentru a recunoaște faptul că femeile au o mulțime de lucruri să își spună una alteia, nu doar despre bărbați. Dimpotrivă, cred că la noi este problema, pentru că în afară de fotbal, de politică și de…

Mă grăbesc, pentru că s-a terminat pauza de reclame:

Românca din filme și nu numai

Un fapt oarecum surprinzător, deranjant chiar: până la Revoluție se poate documenta o prezență feminină mai consistentă și mai colorată în filme decât cea de după căderea regimului ceaușist. În comunism, se pare, femeia nutrea aspirații ce depășeau cu mult perimetrul casnic. Muncea cot la cot cu bărbatul, era preocupată de îndeplinirea planului cincinal, se lupta pentru depășirea cotelor de producție de grâu și de porumb la hectar, era prezentă pe marile șantiere ale patriei, îi chestiona bărbatului competențele și autoritatea (vă mai aduceți aminte de seria Bobocilor?).

Un fapt oarecum surprinzător, deranjant chiar: până la Revoluție se poate documenta o prezență feminină mai consistentă și mai colorată în filme decât cea de după căderea regimului ceaușist.

După 1989, portretele femeilor în filme s-au suprasimplificat (să fie și aici eficiența capitalistă de vină?). În linii mari, acestea pot fi evaluate pe baza a trei modele de bază: gospo-românca (model aplicat și filmelor bazate pe evenimente „de dinainte”, cum ar fi cele ale seriei Amintiri din Epoca de Aur), femeia de moravuri ușoare și femeia isterică (sau irațională, mă rog: orice român va ști despre ce vorbesc). Pe baza celor trei modele s-au construit cele mai multe caractere feminine în cinematografia românească din ultimii treizeci de ani.²

Unii vor zice că există un suport consistent în realitatea post-decembristă pentru această stare de lucruri. În plus, media românească, cu aplecarea ei spre scandaluri și bășcălie, nu a ajutat foarte mult punerea în lumină a unor femei-model de alt profil. În comparație cu galeria eroilor masculini, cea a femeilor pălește din pricina lipsei de personal. În afară de Elisabeta Rizea și, pentru o scurtă vreme, de Mona Muscă, nu ni s-a oferit altceva. Doina Cornea a fost repede uitată. Andrea Esca? Fiți serioși. Regina Maria? Poate. Dar către ce altă femeie mai tânjește imaginarul românesc de după ’89 măcar la jumătatea nivelului de încărcătură simbolică produs de niște nume precum Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Regele Mihai, Neagu Djuvara sau chiar Adrian Păunescu?

Dar poate că mai există o explicație. Poate că problema nu este (doar) românească. Căci știm cu toții ceea ce scrie undeva, negru pe alb, că femeia este…

Un vas mai slab (1 Petru 3:7)

Bine le mai zice apostolul: vasele mai slabe primesc mai multă cinste. Dacă ai avea două vaze, de pildă, una din metal, iar alta din ceramică, amândouă foarte bine lucrate, frumoase și folositoare, căreia dintre ele i-ai acorda, totuși, mai multă atenție? Față de care ești mai atent unde o pui, să nu fie pe margine, să nu ajungă copiii la ea, să nu (o) dea mâța cu coada? Fragilitatea cere o atenție sporită. Dacă asta a vrut să zică apostolul, n-a zis-o rău. Deși …

Nu pot s-o spun mai bine decât o face Vasile Ernu, într-un comentariu la această fotografie, în care un bărbat împinge un autobuz, cu o mână, iar alte opt femei par mai mult să îl încurce:³

„«Tranziția» […] e o treabă feminină. Femeile au rezistat mai bine, au luptat mai curajos. Doar ele pot învinge acest marasm. Noi, bărbații, suntem «veriga slabă»: mimăm și cedăm primii.”

Nu ne-a mai rămas decât simbolismul, restul e tranziție. Și imaginație. Nu ca în alte părți …

Suedia

Se spune că este țara cea mai avansată din lume după criteriul egalității de gen. Încă nu s-a ajuns la desăvârșire, problema fiind, se știe, una foarte complexă, însă, așa cum îi cunoaștem pe suedezi, nimic nu îi va împiedica să ajungă la împlinirea visului. Politici de afirmare și de suport, legi și proiecte, unele având un vădit caracter experimental (de înțeles: sunt pionieri în domeniu), sunt puse la lucru pentru echilibrarea unor relații care, ca peste tot în lume, sunt grevate de nedreptăți.

Dar către ce altă femeie mai tânjește imaginarul românesc de după ’89 măcar la jumătatea nivelului de încărcătură simbolică produs de niște nume precum Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Regele Mihai, Neagu Djuvara sau chiar Adrian Păunescu?

Toate bune și frumoase. Am fost gata să aplaud și să susțin cu toată ființa un astfel de proiect, împreună cu aura mitologică aferentă, până într-o zi, în care urmăream alături de un prieten suedez un meci de fotbal transmis de o televiziune românească. La un moment dat, la pauză, s-a dat legătura în studio. Aici, un moderator, alături de alți patru invitați, antrenori și foști jucători, purtau o discuție pe marginea primei reprize. A fost momentul în care prietenul meu suedez mi-a spus „Așa ceva nu se poate! În Suedia, la o astfel de dezbatere, e obligatoriu: doi bărbați, deoparte, două femei, de cealaltă. Ca să fie egalitate.”

De atunci, m-am cam dezumflat cu privire la mitul egalității suedeze. Asta pentru că nu m-am putut dumiri ce se va întâmpla, totuși, cu nefericitul moderator: vor pune un non-binar, pentru echidistanță? Și chiar dacă vor face asta, cum se poate numi așa ceva egalitate?

Nici Suedia nu e perfectă, după cum, trebuie să admit, am și eu limitele mele, ce să-i faci.

Nu-i nimic, mai am o șansă pentru a-mi spăla păcatele într-ale misoginiei.

Rolul femeii

Iată un mic și nevinovat exemplu despre felul în care gândirea managerială și-a făcut loc și într-ale reflecției teologice. Suntem grabnici să aranjăm pe verticală cuvintele din 1 Corinteni 11:3, ba mai mult, să numim această poveste „structură de autoritate”. Dacă ar fi existat pe vremea apostolului, suntem convinși că ne-ar fi desenat el una. Din păcate, ideea de organigramă îi era străină lui Pavel, dovadă și ordinea nefirească în care enumeră subordonările: începe de la „etajul” 1, coboară la „parter”, încheind apoi la nivelul cel mai înalt. Prea multă dezordine.

Diagrama mai șchioapătă într-o privință, în ce-l privește pe bărbat: cât de oricărui este „oricărui”? Mă rog, cei care au lucrat pentru KJV au adăugat – fără acoperire în manuscrise – „every man in Christ”. Chiar și așa însă, schema suferă, căci bărbatul nu este capul oricărei femei, ci al femeii (dacă există vreuna, aș adăuga eu; altfel diagrama se încheie brusc și iremediabil la picioarele lui).

Rămânem la cearta pe cuvinte, asta e. Deși va fi greu, dacă nu imposibil pentru unii dintre noi, să ne scoatem din cap organigramele, căci ele guvernează totul în lumea noastră. Iar imaginile vorbesc mai mult decât o mie de tratate teologice.

Acum ați văzut-o, răul a fost produs. Mă veți ierta, totuși, măcar voi, cei așezați aici pe aceeași treaptă ierarhică …

Jordan Peterson

Glumesc. Am vrut doar să văd dacă ați avut răbdare să citiți până aici.

În așteptarea primelor simboluri ale primăverii, pa!

Vezi toate articolele din grupajul „Rolul femeii în biserică”

Susține revista Convergențe!
Vrem să lărgim echipa și să tipărim cele mai bune materiale.

Alege moneda

RON

EUR

USD

Alege suma

50

100

200

Donează

0730020283

Memorează numărul în agenda telefonului tău iar apoi folosește aplicația Revolut pentru a face o donație.
*Menționează "Donație Convergențe"

Plată cu OP

ASOCIAȚIA DECENU.EU

CUI: 37579166

NR. ÎNREG: 15/A/10.03.2017

LEI: RO21INGB0000999906900531

EUR: RO98INGB0000999906931543

SWIFT : INGBROBU