Vederi din Babilon: Biserica în Exilul American – Brian Zahnd

Distribuie:

(review & gânduri) 

Brian Zahnd, pastor și autor american, scrie această carte (Postcards from Babylon: The Church în the American Exile) într-un moment important pentru creștinism(-ul american) în maniera unei voci profetice veterotestamentare, adunând sub centura cărții toată experiență sa atât cu societatea americană, cât și cu Biserica instituționalizată. 

…naționalismul religios nu e un concept contemporan și cu siguranță nu a venit acum 3 ani de peste ocean (da, mișcarea legionară, către tine mă uit), dar cartea asta îl pune pe poziția corectă față de creștinismul autentic, și acel loc este în flagrantă opoziție.

Avantajul cărții este timingul – momentul scrierii – un moment în care președintele SUA găsește timp să scrie, în medie, 100 de tweet-uri pe zi și, în mod ironic, aproximativ 81% din creștinii evanghelici de culoare albă, din SUA, l-au votat și continuă să îl susțină pentru un al doilea mandat. 

Este Postcards from Babylon o carte cât se poate de locală care radiografiază relația dintre Biserica și politică în SUA? Da, este. 

Și atunci ce interes ar trebui să suscite pentru evanghelicul român? Consider că datorită legăturii atât de puternice între evanghelicii americani și cei români, împreună cu know-how-ul evanghelic, ultimele trenduri și curente de gândire care se transferă de peste ocean către porțile orientului, vin și idei cât se poate de păguboase, care se asimilează „la pachet” din varii motive: lipsa de educație civică, lipsa de viziune, lipsa de interes – în principiu, lipsuri – pentru că astfel sunt poziționate soluțiile, în contrast cu lipsurile. Și tot așa este poziționată și această soluție cu mantie mântuitoare care pare să aducă sub stindardul ei creștini din toate cultele și orientările: naționalismul religios. Acum, naționalismul religios nu e un concept contemporan și cu siguranță nu a venit acum 3 ani de peste ocean (da, mișcarea legionară, către tine mă uit), dar cartea asta îl pune pe poziția corectă față de creștinismul autentic, și acel loc este în flagrantă opoziție. Pentru că naționalismul religios este doar o mișcare politică ce are nevoie de tracțiune, un trend care nu mai poate fi ignorat, ci trebuie demascat în toată goliciunea sa – pentru că așa și este – gol, sinistru, manipulativ.

Pus în oglindă cu ceea ce a ajuns astăzi creștinismul american, un curent care aprobă și «endorsează» naționalismul religios, cartea debutează personal, dar puternic.

Începutul cărții este cât se poate de personal și aduce la lumină un adevăr care a îmbrăcat diferite haine pe parcursul timpului, una mai ciudată decât cealaltă, și anume faptul că, în momentul definirii sale și în primele secole ale istoriei, creștinismul a fost (și ar trebui să rămână) un curent subversiv, periculos și contra-cultural. Pus în oglindă cu ceea ce a ajuns astăzi creștinismul american, un curent care aprobă și endorsează naționalismul religios, cartea debutează personal, dar puternic. Ne spune nouă, cititorilor, că dacă am fi trăit în primele secole (pre-Constantin – și e important momentul, revin la el mai încolo), am fi fost considerați nu doar ciudați, ci, datorită supunerii (alegiance) noastre față de Hristos, ne-am fi găsit puși în poziții în care să ne împotrivim legilor imperiului, iar această nesupunere am fi plătit-o cu viață noastră. Până la urmă, creștinii nu au ajuns în catacombe pentru că, urmând Calea, puteau să aprindă jertfe și în onoare zeilor romani. Este această poziție una pe care o luăm în considerare și astăzi? Este disciplina jertfei una definitorie pentru creștinismul actual? 

De aici „contra-culturalismul” creștin. Acesta nu reprezintă o poziție asumat combativă, reacționară, care se împotrivește dezvoltării societății, ci este mai degrabă definitoriu pentru o viață trăită conform unei conștiințe înrădăcinate în învățătură lui Hristos – atât de bogată și, în realitate, singura care poate dezvolta societatea într-un mod egal și constructiv. Pentru că, de fapt, și acesta e un termen cât se poate de contemporan, Hristos și urmașii Lui au reprezentat pro-motorul unor teme preluate de corectitudinea politică (care a încercat să rezolve ideologic o problemă pe care creștinii au abandonat-o când au ajuns la confort politic). Ei sunt primii din cultură creștină care manifestă deschidere față de cei străini, de săraci, de imigranți (Hristos a fost un imigrant, stricto senso), deschidere față de cei pe care societatea îi respinge, îi marginalizează sau nu îi consideră demni de atenție și valoare.

Nimeni și nimic din ceea ce râvnește să arunce o umbră asupra poziției pe care doar Dumnezeu o merită nu va putea să își vadă revendicările împlinite.

Ironia, în contextul politic american, este că vorbim despre o carte care sesizează faptul că Biserica actuală este „în pat” cu Imperiul, scrisă de un republican. Biserica despre care vorbește Brian Zahnd este una încurcată în alb, albastru și roșu la un nivel atât de profund, încât și-a pierdut relevanța spirituală și nu mai are forță să cheme „imperiul” la pocăință. 

Și de ce este lucrul acesta important? Pentru că viața imperiilor este limitată, și în aceeași manieră în care imperiul Babilonian a sfârșit în țărână, orice alt imperiu care i-a urmat și îi va mai urma va sfârși cu dinții sfărâmați pe bordura istoriei. Nimeni și nimic din ceea ce râvnește să arunce o umbră asupra poziției pe care doar Dumnezeu o merită nu va putea să își vadă revendicările împlinite.

Iar acesta este momentul în care mie mi-a atras atenția cartea și a căpătat o semnificație globală. Pentru că dincolo de specificul american, ea reprezintă o chemare la valorile creștine autentice, la supunere față de Hristos în primul rând.  Valorile „imperiului” pe care Biserica le-a adoptat ca fiind și ale ei sunt două: puterea și banii, iar provocarea pe care autorul o face este ca acestea să fie înlocuite cu valorile predicate de Hristos: umilință, dragoste, acceptare. 

Brian Zahnd lovește puternic în naționalismul american, și nu dintr-un spirit de frondă al unui om care are prea mult timp liber, ci ca un pastor care a trăit, a văzut transformările creștinismului evanghelic mainstream și a cărui inimă pulsează pentru autenticitate.

Geopolitica lui Zahnd îl are în centru pe Hristos, ca rege al națiunilor care nu are nevoie de bugetele noastre de apărare. Politica socială predicată de Zahnd îl are în centru pe Hristos ca frate al imigranților, săracilor și boschetarilor. Politica financiară pe care o prezintă Zahnd n-are nicio legătură cu excepționalismul american, trăit atât de corporații, cât și de misionari.

Tot ceea ce a urmat legalizării creștinismului în secolul III nu a fost decât o călătorie pe o pantă descendentă în relația dintre un curent contra-cultural & cultura păgână căreia i se împotrivea. Până și Constantin Cel Mare (acesta e punctul în care reiau subiectul) a fost conștient că Biserica & Imperiul nu pot împărți același pat, motiv pentru care a amânat cât a putut de mult botezarea sa în creștinism, către finalul vieți.

Brian Zahnd lovește puternic în naționalismul american, și nu dintr-un spirit de frondă al unui om care are prea mult timp liber, ci ca un pastor care a trăit, a văzut transformările creștinismului evanghelic mainstream și a cărui inimă pulsează pentru autenticitate. Nu pentru justificări spirituale ale mașinii de război americane, nu pentru steaguri cu 50 de stele care flutură pe fațadele bisericilor deasupra steagurilor bisericilor, nu pentru monopoluri comerciale și sisteme de asigurări de sănătate care chinuie oamenii. Pasajul biblic pe care el îl pune în anti-teză cu naționalismul religios predicat astăzi este Predica de pe Munte: Matei 5, 6 și 7.

Creștinismul este învățătura conform căreia accepți să te jertfești, nu să îți sacrifici dușmanii. Pentru că acesta este exemplu lui Hristos, așa a făcut El pentru noi. Acesta e motivul pentru care Hristos, cu siguranță, nu este liderul politic care inspiră liderii politici de azi, iar ideile predicate de El cu siguranță nu sunt priorități ale sistemelor politice contemporan. Cu siguranță, Predica de pe Munte nu reprezintă ideologia definitorie pentru naționalismul religios american (și român).

În acest context, creștinii sunt chemați să își reamintească cine i-a chemat din întuneric la lumină și cum ar trebui să își trăiască viețile, ca membri exemplari în cetate, cu drepturi și obligații dar ca oameni a căror inima nu este din această lume și nu se sfârșește odată cu ea.

Citatul preferat: Christian is a great noun but a lousy adjective.

Vezi toate articolele cu tema „Creștinii și politica”

 

Distribuie:

Lasa un comentariu