Deconvertirea de creștinism pentru a fi creștin

16 December 2021

Auzind de mic cum în biserici se predică duminică de duminică doar despre Dumnezeu și cele ale religiei, mă întrebam de ce preotul nu vorbește oamenilor și despre altceva, cum poate să nu se plictisească și să nu obosească auditorul vorbind obsesiv despre aceleași teme. Faptul că o întreagă armată de oameni, în cadrul bisericilor, repetă la nesfârșit preocupările lor religioase mă pune pe gânduri și acum după ce eu însumi am trecut prin 10 ani de studii teologice.

Deconvertirea presupune cel mai probabil ieșirea din cercurile intime și sigure în care ne aflăm. Ieșim pentru a deveni Dialog.

Ceea ce însă pe atunci intuiam, acum înțeleg. Frumusețea vieții, a omului, a creației nu poate fi redusă la un discurs legat de cer, de lumea de dincolo, de obiceiuri, legi și forme ale credinței. Cu cât am înaintat pe drumul pe care Dumnezeu m-a purtat, m-am laicizat tot mai mult. Nu aveam termenul acestei laicizări. Tema acestui număr din Convergențe, însă mi-l oferă: deconvertirea. De acum, pot spune că încerc tot mai adânc și mai firesc să mă deconvertesc. Merg pe un drum pe care îl consider a fi acela al umanității, al redescoperirii sâmburelui, miezului de om din mine și din ceilalți. Acest miez al ființei vine și din ceea ce, prin convertire, am descoperit. În convertire, petrecută timpuriu prin grija părinților mei, iar mai apoi la vârsta adolescenței prin căutările mele, am descoperit Cuvântul Întrupat, pe Domnul Isus Hristos, om și Dumnezeu, Dumnezeu-Omul.

Pentru mine, deconvertirea este un drum existențial, Calea. Deconvertirea de creștinism pentru a fi creștin, pentru a mă întoarce la umanitatea pe care Logosul a luat-o din pântecele Mariei.

Deconvertirea presupune cel mai probabil ieșirea din cercurile intime și sigure în care ne aflăm. Ieșim pentru a deveni Dialog. Ieșim, întrebându-ne, în ce suntem înregimentați? Care este lumea noastră? Ieșim, de-profesionalizându-ne din meseria zilnică de creștini, și ne întoarcem în zona nesigură, adesea condamnată, aceea de a fi oameni.

Cât din viața lui Isus omul-Dumnezeu se regăsește în credința noastră?

Mă fascinează Întruparea. Dacă o luăm în serios, se deschide înaintea noastră o viață de om. Pe de-o parte, întreaga Tradiție hristologică ortodoxă ne-a convins că Logosul, Dumnezeu din Dumnezeu, prin care toate s-au făcut, sensul creației, a devenit om. Pe de altă parte, adevărul acesta, pentru care s-a luptat mult și s-a scris enorm, impresionează și răpește privirile celor convertiți spre a contempla doar clipa veșniciei în care Logosul domnește de-a dreapta Tatălui, unit fiind cu trupul lui omenesc, de acum, un singur Domn Hristos. Lui i se aduc laudele, închinarea, rugăciunile. Pe El îl zugrăvesc icoanele aurite ale Ortodoxiei, îl adoră euharistic pretutindeni mulțimea nenumărată a catolicilor, îl cântă ca unic corurile energice ale bisericilor protestante. Credem în Isus, ne închinăm Lui, murim pentru El și îl mărturisim, îl cuprindem în Liturghii, în Crez, în dogme, îl mărturisim cu gura și îl simțim cu inima. Adevărul acesta al Întrupării nu poate sau chiar trebuie să ne ducă și altundeva? Dacă cele amintite anterior sunt rezultatul convertirii, asemenea aceleia faimoase de pe drumul Damascului, oare deconvertirea nu ni-l poate descoperi pe Isus, Dumnezeul făcut om?

Cât din viața lui Isus omul-Dumnezeu se regăsește în credința noastră? Cât din paginile Evangheliilor este cuprins în crezul diferitelor comunități creștine? Pentru mine, personal, deconvertirea e căutarea lui Isus Omul, a acestui misterios și unic Dumnezeu care se face în mod deplin om. Teama lui, bucuria lui, tristețile lui, angoasele, disperările, drumurile sale, prieteniile, dușmăniile, luptele, visele și pătimirile sale mă atrag zi de zi și la fiecare pas, căci om fiind Dumnezeu, mă pot regăsi în el, nu doar la nivelul credinței, al ideii, ci în acela imediat, direct nemijlocit al umanității mele, așa cum este ea.

Pentru mine, personal, deconvertirea e căutarea lui Isus Omul, a acestui misterios și unic Dumnezeu care se face în mod deplin om.

Într-un timp în care asistăm la scene precum cele din aeroportul din Kabul, Afganistan, deconvertirea „creștină” cred că este necesară. Avem nevoie de o mistică a relațiilor umane cum spunea Sfânta Maria Skobțova. Suntem încă atât de departe de o civilizație a omului, așa cum spunea Virginia Satir. Cu peste 2000 de ani în urmă, Dumnezeu însuși s-a deconvertit, a strigat deznădăjduit, pe Cruce, o hulă. El, care a spus în rugăciune Tatălui că sunt Una, în mijlocul suferinței, a batjocoririi, a părăsirii, a nedreptății, strigă Celui cu care se simțea Una: DE CE M-AI PĂRĂSIT? Dumnezeu, pe Cruce, rămâne pentru o clipă doar om, conștiința sa dumnezeiască îl părăsește, înainte de a-l părăsi suflul vital și a intra în mormânt. Dumnezeu nu glumește, ci duce deconvertirea Sa până la capăt, ia în serios misiunea sa unică, aceea de a fi om. Joacă totul pe cartea umanității și, drept criteriu final, ne spune că numai umanitatea sa prezentă în fiecare om este cheia spre Împărăție. Doar când îl vom recunoaște în fiecare, până într-acolo încât chiar recunoscându-l să nu îl mai știm, doar atunci vom trăi deplin. Deconvertirea stă la fundamentul vieții cu Hristos. Paradoxul e că cei ce îl puteau recunoaște pe Hristos nu l-au văzut în cei flămânzi, însetați, bolnavi, goi și închiși, iar cei care au hrănit, îmbrăcat, adăpat, vizitat și îngrijit oamenii nu au făcut-o pentru Hristos, căci niciodată nu l-au văzut și recunoscut pe El în cei lipsiți. Evanghelia pare a avea o adevărată logică a deconvertirii, pornind de la însuși Fiul lui Dumnezeu și ajungând la cei ce se vor mântui. Nu cei din neamul drept-credincios sunt exemple de credință, ci samarineni, păgânii și ofițerii romani. Nu practicanții credinței ajung mai întâi în cer, ci curvele și corupții.

Paradoxul e că cei ce îl puteau recunoaște pe Hristos nu l-au văzut în cei flămânzi, însetați, bolnavi, goi și închiși, iar cei care au hrănit, îmbrăcat, adăpat, vizitat și îngrijit oamenii nu au făcut-o pentru Hristos, căci niciodată nu l-au văzut și recunoscut pe El în cei lipsiți.

Logosul întrupat deconvertește omul, pentru că îi arată originea sa. Taina, sacramentul descoperirii dumnezeiești este omul nu ritul religios dincolo de om. În Isus, Dumnezeu și creația devin una, de aceea templul nu își mai are rostul, catapeteasma se frânge, preoții și experții legii ajung să îl ucidă pe Dumnezeul lor. Isus cel Înviat se regăsește în pâinea frântă a umanității de fiecare zi, în carnea bolnavă a cerșetorilor de milă și vindecare, în trupurile moarte ale celor ce au nevoie de înviere, în copiii purtați la sân de mamele lor, în cei martirizați pentru dreptate, în cei ce plâng și înfăptuiesc pacea, în femeile curajoase ce caută viața dincolo de absurdul istoriei, în încăpățânați precum Petru care pot fi însă purtați spre bine, dragoste și adevăr.

Prezența Înviatului este asemenea Duhului, suflă oriunde. Suflă pretutindeni căci vine să arate tuturor că de la început nu era așa, că cele pe care Dumnezeu le-a unit, omul nu poate să le despartă, că lumea nu e iad, cădere și lipsă a sacrului, ci totul e curat, totul e rai, totul e cer ca atunci când Dumnezeu va fi toate întru toți. Deconvertirea e trăirea în prezent, e facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ, e vederea omului ca pâine zilnică a celei mai de preț taine, taina frumuseții și a iubirii, taina lui Dumnezeu. Deconvertirea e să nu mai îl cauți pe Dumnezeu, ci să întinzi mâna omului, având încredere că Logosul nu a mințit.

Când va veni Fiul Omului în slava Sa […] va zice celor de la dreapta Lui: Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncare, Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut, am fost străin și M-ați primit, am fost gol și M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți, am fost în temniță și ați venit la Mine. Atunci cei neprihăniți îi vor răspunde: Doamne, când Te-am văzut noi flămând și ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-ți sete, și ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Atunci regele le va răspunde: Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești frați ai Mei neînsemnați, Mie mi le-ați făcut. Apoi va zice celor de la stânga lui: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit Diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând şi nu Mi-ați dat să mănânc, Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau, am fost străin și nu M-ați primit, am fost gol și nu M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și în temniță şi n-aţi venit la Mine. Atunci îi vor răspunde și ei: Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ți sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit? Atunci El le va răspunde: Adevărat vă spun că ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre acești frați neînsemnați ai Mei, Mie nu mi le-ați făcut. Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei drepți vor merge în viața veșnică.” (Matei 25, 31.34-46 Traducerea interconfesională)

Deconvertirea creștină e pentru mine, o plonjare în abisul Logosului, o descoperire a rădăcinilor ființei, acolo unde sacrul și profanul, Dumnezeu, creația și omul se întâlnesc.

Pentru mine, personal, deconvertirea înseamnă o convertire adâncă la Logosul devenit om, înseamnă o luare în serios a omului, a umanității, a ceea ce sunt și a ceea ce împărtășesc ca om cu ceilalți oameni. Deconvertirea o văd ca pe contemplație a Logosului întrupat în mine și în ceilalți, o contemplație care mă eliberează, care mă scoate din categoriile credinței sau necredinței, care mă ridică din a fi credincios sau ateu, practicant sau agnostic. Deconvertirea creștină e pentru mine, o plonjare în abisul Logosului, o descoperire a rădăcinilor ființei, acolo unde sacrul și profanul, Dumnezeu, creația și omul se întâlnesc. Creștin fiind, Isus Hristos cred că mă eliberează, mă învață să fiu liber, să respect, privesc, dialoghez cu orice cultură și religie. A crede în Fiul lui Dumnezeu întrupat cred că poate duce până într-acolo încât să vezi ceea ce ai crezut și să nu mai crezi, pentru că vezi. Isus cel viu e capabil să fie Învățătorul umanității noastre, să ne învețe să fim oameni. Isus se poate pierde de noi spre a vedea doar chipul Său în mulțimea oamenilor chiar și atunci când nu îl mai vedem, pentru că fiecare chip e chipul Său, întru care am fost creați. Prezența Logosului întrupat cred că merge, așa cum a spus El, până într-acolo încât fiecare om e El. Cât de scandalos și real poate fi acest îndemn la deconvertire, după care însuși Fiul Omului va judeca lumea?

Doamne, când Te-am văzut noi flămând și ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-ți sete, şi ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Atunci regele le va răspunde: Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești frați ai Mei neînsemnați, Mie mi le-ați făcut.

A te deconverti înseamnă a vorbi un singur Cuvânt pentru a putea vorbi toate, înseamnă a regăsi în fiecare om, unicul Cuvânt.

Pentru mine, deconvertirea înseamnă convertire la acei frați neînsemnați, aceia pe care credința nu îi poate tămâia, adora și cinsti, dar pe care Cuvântul i-a creat ca unică Împărăție și prezență a Sa. Deconvertirea înseamnă a privi lumea ca loc al prezenței lui Dumnezeu, ca Ierusalim ceresc, ca cer nou și pământ nou. Deconvertirea înseamnă a nu cădea, a nu mușca din pom ci a rămâne în rai. Cine ne-a spus nouă că suntem goi? Fiul ne-a spus că suntem plini de El. A te deconverti înseamnă a vorbi un singur Cuvânt pentru a putea vorbi toate, înseamnă a regăsi în fiecare om, unicul Cuvânt. A te deconverti înseamnă, pentru mine, a citi totul ca pe un singur Cuvânt și a citi Cuvântul în orice cuvântare omenească, prețuind fiecare religie, cultură și om ca pe tine însuți, trăind ca un cuvânt din Cuvânt.

(Imagine: Arestarea lui Isus – Caravaggio)